[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important13 Februarie 2020 17:00

(INTERVIU) Vadim Ceban: Am pus baza gestionării eficiente a resurselor și a întregului proces de furnizare, de distribuție și de transport al gazelor naturale

Interviu cu Vadim Ceban, Preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz” pentru Almanah Politic – 2019. 

În 2019, aţi devenit Preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”. Ce va determinat să acceptaţi această funcţie?

A fost o provocare pe care am acceptat-o, chiar dacă eu cunoşteam că SA „Moldovagaz” are a reputaţie precară în societate şi că situaţia ei financiară este foarte complicată. Acest domeniu îmi este cunoscut, interesant şi captivant, deoarece, până la numire, în perioada anilor 2005-2009 şi 2010-2014, am activat în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, în funcţia de director adjunct al Direcţiei generale politici structurale, stimularea investiţiilor şi administrarea patrimoniului public, director al Direcţiei generale politici structurale, investiţii şi şef al Direcţiei generale securitate energetică şi eficienţă energetică. În anii 2009-2010, am fost Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova. Activând în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, am reprezentat statul, fiind membrul Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, iar în anul 2015 am participat, în calitate de expert, la elaborarea conceptului de reformare a întreprinderilor de distribuţie de gaze ale SA „Moldovagaz”. Astfel, datorită funcţiilor exercitate, am acumulat o experienţă bogată în domeniul energetic şi cunosc bine specificul, problematica şi perspectivele sectorului de gaze naturale din Republica Moldova.

Ce situaţie aţi găsit la SA „Moldovagaz”?

Precum am spus, ştiam că situaţia acestei companii este complicată, dar nu mă aşteptam să fie chiar la un asemenea nivel. Primul lucru care m-a nedumerit a fost lipsa pregătirii sectorului de gaze naturale al Republicii Moldova pentru asigurarea aprovizionării consumatorilor cu gaze naturale după 1 ianuarie 2020, în cazul întreruperii tranzitului gazelor naturale din Federaţia Rusă prin Ucraina. Un alt aspect ţine de situaţia financiară şi tarifară, care a condus la lipsa surselor financiare suficiente pentru acoperirea costurilor strict necesare pentru desfăşurarea normală a activităţilor din sector, inclusiv pentru achitarea integrală a costului gazelor naturale procurate din exterior.

Principalele cauze care au condus la o astfel de situaţie ţin de managementul companiei, procesul netransparent de procurare a bunurilor, lucrărilor şi serviciilor precum, dar şi politica tarifară inadecvată, promovată de ANRE şi de conducerea SA „Moldovagaz”, bazată mai mult pe principii politice, contrar celor economice.

În pofida acestei situaţii, am reuşit să dezvoltăm ruta alternativă de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, să găsim rezerve interne, să optimizăm cheltuielile întreprinderii, să majorăm veniturile pe segmentul activităţilor nereglementate, să introducem un sistem transparent de achiziţii a bunurilor şi serviciilor.

SA „Moldovagaz” este cea mai mare întreprindere a sectorului energetic, are întreprinderi de furnizare, de distribuţie şi de transport de gaze naturale care deservesc întregul teritoriu al ţării noastre, circa 700 mii de consumatori. Acest statut deja obligă la acţiuni concrete de dezvoltare şi anume acest fapt îl voi realiza împreună cu echipa mea de profesionişti.

Care au fost primele Dvs. acţiuni în noua funcţie?

Primul lucru pe care l-am făcut a fost discuţia deschisă cu administraţia SA „Moldovagaz” şi a întreprinderilor afiliate, cărora le-am spus că lucrurile se schimbă, că vom lucra în echipă, doar în mod eficient, transparent, onest şi pentru consumatorul nostru. Am întreprins măsuri de consolidare a conducerii la întreprinderi afiliate şi de înlăturare a unor scheme generatoare de costuri nejustificate. Drept rezultat, unii conducători au acceptat, conformându-se cerinţelor, alţii şi-au dat demisia sau chiar au fost concediaţi.

În rezultatul analizei situaţiei financiare, am înăsprit managementul financiar atât în cadrul SA „Moldovagaz”, cât şi în cadrul tuturor întreprinderilor afiliate. Am pus baza gestionării eficiente a resurselor şi a întregului proces de furnizare, de distribuţie şi de transport al gazelor naturale.

Am reziliat toate contractele de prestări servicii ineficiente (juridice, de consultanţă, de asigurare, de citire a contoarelor etc.). Am reexaminat toate procedurile de achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii, stabilind ca procesul acesta să fie doar transparent şi eficient, cu excluderea tuturor schemelor obscure existente. S-au luat măsuri concrete de reducere a nivelului consumurilor şi pierderilor de gaze naturale în reţea. Ca rezultat, până la finele lui 2019, am obţinut reducerea cheltuielilor în proporţie de circa 100 mil. lei.

Anume aceste rezerve interne ne-au oferit posibilitatea să asigurăm pe deplin plata curentă pentru gazele naturale procurate şi să menţinem pe perioada rece a anului tarifele şi preţurile actuale la gazele naturale pentru consumatorii finali, fără a solicita majorarea lor. Pe viitor suntem deschişi pentru comunicare şi colaborare cu ANRE, pentru restructurarea devierilor financiare acumulate, ţinându-se cont atât de interesele întreprinderilor noastre, cât şi de interesele consumatorilor.

Cu ce realizări înregistrate până acum vă puteţi mândri?

Actualmente muncim intens, însă este prematur să spunem că ne mândrim cu ceva anume, pentru că avem foarte multe probleme de rezolvat.

Important este că SA „Moldovagaz”, în termeni restrânşi, a executat toate măsurile necesare pentru realizarea reparaţiei, reconstrucţiei şi modernizării sistemului de transport naţional al gazelor naturale în vederea asigurării aprovizionării cu gaze naturale a ţării prin culoarul transbalcanic în regim revers, în cazul imposibilităţii livrării gazelor naturale în regim tradiţional din Federaţia Rusă prin Ucraina. Este important că, fără a ajusta tarifele şi preţurile la gazele naturale, am reuşit să întreprindem măsurile necesare pentru a achita, în proporţie de 100%, SAP „Gazprom” consumul curent de gaze naturale.

De asemenea, am executat integral Programul de investiţii pentru anul 2019, aprobat de ANRE pentru întreprinderea de transport al gazelor naturale şi pentru toate întreprinderile de distribuţie a gazelor naturale, gazificând 54 de localităţi şi conectând 2200 de consumatori noi.

Ce provocări stau în faţa SA „Moldovagaz” la moment şi cum pot fi ele depăşite?

Provocarea nr.1 este asigurarea tuturor consumatorilor Republicii Moldova cu gaze naturale, indiferent prin care rută, tradiţională sau cea alternativă, în regim revers prin culoarul transbalcanic. La 20 decembrie 2019 au fost finalizate ultimele lucrări privind reconstrucţia staţiei de măsurare gaze SMG Căuşeni, prin care se va putea asigura livrarea gazelor naturale în regim de revers prin culoarul transbalcanic. Au fost semnate toate acordurile de interconectare cu ţările care vor asigura reversul. Şi, desigur, semnarea cu SAP „Gazprom” a Acordul de prelungire a Contractului în vigoare pentru livrarea gazelor naturale pe 3 ani.

Provocarea nr.2 este implementarea unui management eficient, care să asigure pe viitor o activitate profitabilă a tuturor întreprinderilor din cadrul SA „Moldovagaz”.

Provocarea nr.3 ţine de dezvoltarea noilor activităţi nereglementate, care să aducă noi venituri. De exemplu, ne propunem să asigurăm prestarea unui spectru larg de servicii noi pentru consumatorii de gaze naturale, să deschidem un centru de formare în care să pregătim cadre profesioniste pentru tot complexul energetic, să dezvoltăm noi reţele de alimentare a automobilelor cu gaze comprimate.

Ce priorităţi aveţi pentru perioada imediat următoare?

Implementarea Legii cu privire la gazele naturale, în special separarea şi asigurarea independenţei operatorului de transport de gaze naturale, deci implementarea Pachetului Energetic III. Realizarea acestei sarcini este dificilă, pentru că SA „Moldovagaz” are doi operatori de transport – SRL „Moldovatransgaz”, în partea dreaptă a Nistrului, şi SRL „Tiraspoltranzgaz”, în partea stângă a Nistrului. Succesul realizării acestei sarcini depinde, în primul rând, de identificarea soluţiei pentru a reîntoarce activele SRL „Tiraspoltranzgaz” preluate neîntemeiat încă în 2006 de către cei din stânga Nistrului. Mizez mult pe susţinerea Guvernului Republicii Moldova întru executarea Protocolului semnat în cadrul celei de-a XV-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborarea economică, care a avut loc la Chişinău, în perioada 18-19 septembrie.

O altă prioritate este restructurarea întregului sistem al SA „Moldovagaz”, prin crearea a trei întreprinderi pe orizontală (o singură întreprindere de furnizare a gazelor naturale consumatorilor finali, o singură întreprindere de distribuţie şi o singură întreprindere de transport independentă), din actualele 13 întreprinderi existente integrate pe verticală (1 transportator şi 12 întreprinderi de distribuţie).

Cum credeţi că va fi anul 2020 pentru SA „Moldovagaz”?

În anul 2020 vom munci şi mai mult. Va fi un an plin de activităţi, deoarece piaţa gazelor naturale va trece prin mari schimbări. Noi trebuie să fim pregătiţi să activăm în noile condiţii. Într-o economie de piaţă bazată pe competiţia mai multor actori, noi ne dorim şi vom tinde să fim cei mai solicitaţi.

Almanah Politic – 2019. 

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...