TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 februarie 2019.
Promisiunea Rodicăi Rusu
Candidata Partidului Politic Șor pe circumscripția uninominală 51 (SUA, Canada), Rodica Rusu, în cadrul unei conferinţe de presă, a promis lansarea unei curse avia directe, care ar lega Republica Moldova de America de Nord.
Start tiparului buletinelor de vot
Comisia Electorală Centrală a început tiparul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în circumscripția națională.
Péter Szijjártó – la Guvern
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó.
Discuţia Preşedintelui cu observatorii
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu reprezentanții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), în frunte cu șeful misiunii, Dritan Taulla.
Anunţul lui Maxim Lebedinschi
Reprezentantul cu drept de vot consultativ al socialiștilor la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că se va adresa în instanța de judecată, deoarece CEC a decis strămutarea unor secții de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului.
Solicitarea PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova a solicitat Comisiei Electorale Centrale să explice mecanismul regulamentar de evidență a buletinelor de vot ce vor rămâne neutilizate în urma refuzului alegătorului de a recepționa ambele buletine de vot pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Apelul PR
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Regiunilor a făcut un apel către cetățeni să iasă pe 24 februarie la vot și să voteze formaţiunea.
Poziţia PSRM privind tarifele
În cadrul unei conferințe de presă, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a declarat că tarifele la căldură pot fi micșorate.
Demersul lui Ion Terguță
Candidatul Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în circumscripția nr. 17 – Nisporeni, la alegerile parlamentare, Ion Terguță, a depus la Guvern un demers, prin care a solicitat 1,7 mln. lei pentru iluminat public, reparația grădiniței și a unei școli din satul Călimănești din raionul Nisporeni.
Vizitele lui Vlad Plahotniuc
Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a vizitat mai multe întreprinderi din Chişinău. La întrevederi a participat şi ministrul degrevat al Economiei, Chiril Gaburici, care candida pentru funcţia de deputat în circumscripţia cu numărul 31 din Chişinău.
Caravana electorală a PDM – la Ştefan Vodă
Însoţit de mai mulţi colegi de partid, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a vizitat sudul ţării, în cadrul Caravanei electorale a PDM. În raionul Ştefan Vodă, s-a alăturat caravanei electorale şi candidatul Partidului Democrat în circumscripţia cu numărul 36, Nicolae Molozea.
Cristina Pendea







