[ X ]
Breaking news11 Februarie 2020 11:45

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță despre lansarea celui mai complex sondaj demografic

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) anunță lansarea colectării datelor în cadrul Studiului „Generații de Gen”, desfășurat în premieră în Republica Moldova, informează TRIBUNA.

În cadrul sondajului demografic vor fi intervievate circa 20 000 de persoane din 153 de localități din țară. Peste 100 de operatori de teren sunt antrenați în acest proces, urmând să colecteze datele în perioada ianuarie – iunie 2020.

„Acesta este cel mai complex studiu cu privire la transformările demografice din R. Moldova, evoluția relațiilor dintre generații, numărul dorit de copii, atitudinea față de sănătate, implicarea vârstnicilor în viața socială și alte aspecte importante din viața oamenilor”, comunică reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„La câțiva ani după acest sondaj se vor colecta date de la aceeași populație, pentru a vedea evoluția”, a declarat Directoarea Generală adjunctă a Biroului Național de Statistică, Aurelia Spătaru.

Rezultatele sondajului vor servi la elaborarea politicilor publice pentru următorii ani în scopul îmbunătățirii situației demografice din țară.

Studiul „Generații și Gen” a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări din întreaga lume.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...