[ X ]
[ X ]
[ X ]
Știri1 Februarie 2020 16:30

„Franzeluța” SA participă la Expoziţia Naţională „Fabricat în Moldova”. Detalii!

Forfotă mare – la standul „Franzeluţa” din cadrul Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, desfăşurată la Centrul expoziţional „Moldexpo”. Sute de vizitatori au venit să susţină producătorii autohtoni chiar din prima zi a expoziţiei şi să se delecteze cu cele mai deosebite produse prezentate de ei, informează TRIBUNA.

„Totodată, oamenii au avut parte de degustaţii şi atmosferă de sărbătoare. La inaugurare au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai misiunilor diplomatice acreditate în ţara noastră, agenţi economici autohtoni şi de peste hotare. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare şi s-au arătat mulţumiţi de succesele întreprinderii „Franzeluţa” S.A. Expoziţia va avea uşile deschise începând de astăzi, 29 ianuarie, până duminică, 2 februarie, între orele 10:00 – 17:00. Pe parcursul acestor zile, sunteţi aşteptaţi la standul nostru, unde reprezentanţii întreprinderii vă vor familiariza cu sortimentele de produse noi, vor organiza degustaţii şi veţi avea posibilitatea să procuraţi produsele îndrăgite.
Şi în acest an, expoziţia poartă sloganul „Acasă. Autentic. Autohton.” – mesaj care exprimă ataşamentul faţă de tradiţii, calitate, specific naţional – valori promovate constant de „Franzeluţa” S.A”, se spune într-un comunicat al întreprinderii.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...