Deputatul Blocului ACUM, Petru Frunze, susține că, societatea cunoaște că unii procurori au transformat funcția de procuror în afacere, informează TRIBUNA.
„Au fabricat dosare penale pentru a fi estorcați bani, au preluat afaceri, au distrus vieți omenești prin arestări ilegale și familii rămase pe drumuri. Deci, nimic nou. D-le Procuror General este evident că controlul trebuia fi efectuat, dar ce facem după control, îi lăsăm să activeze în continuare și să încurajeze aceste acțiuni ilegale, s-au demonstrați prin aplicarea sancțiunilor și investigarea sub aspect penal că pe viitor nici un procuror nu va mai avea „pofta” să fabrice dosare penale pentru a estorca bani de la cetățeni. Noi încă nu am văzut nici un caz în care să fie cercetat un procuror pentru fabricarea de dosare penale, cazul Morari este prea politizat și nu pare credibil pentru societate. Societatea așteaptă să se facă dreptate, prea mulți oameni au suferit pe nedrept pe motiv că au afaceri, au venit cu bani de peste hotare, sau pe motiv politic. Un argument este că la familii social vulnerabile nu s-au fabricat dosare penale, nu au bani, cu excepția cazurilor când au „pus ochiul” pe teren unde își aveau casa”, a scris Frunze, adresându-se către Procurorul general, Alexandru Stoianoglo.
În context, deputatul a scris: „Aș vrea să spun cu mândrie peste un an că Procurorul General mă reprezintă și reprezintă interesele cetățenilor în raport cu actul justiției”.
Andriana Cheptine







