[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important14 Ianuarie 2020 06:00

Nu a rămas fără funcție de conducere, după demiterea Guvernului Sandu! Uite ce calitate deține ex-Șeful Corpului de Control al Premierului!

Igor Talmazan a fost numit în calitate de Șef al Corpului de Control al Prim-ministrului, la 25 iunie 2019, de către Maia Sandu, însă, odată cu demiterea Cabinetului de miniștri – în noiembrie 2019, a plecat și el din funcție, iar, ulterior, a fost numit într-o altă calitate de conducere. În prezent el este șeful Cabinetului fracțiunii parlamentare PAS, Blocul ACUM, informează TRIBUNA.

El a fost numit oficial în funcție la 9 decembrie 2019.

De la Cancelaria de Stat el a plecat cu salariu și indemnizație unică la încetarea raporturilor de muncă în valoare de 103 775 lei.

Precizăm că, Igor Talmazan este avocat de meserie. Anterior, el a deținut funcția de viceministru al Mediului (21 decembrie 2016 – mai 2017), fiind înaintat de Partidul Liberal, dar și funcția de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat (august 2015 – decembrie 2016). El a fost și consilier în cadrul Consiliului local Mereni, raionul Anenii Noi (2011-2015), din partea PL, și consilier municipal în cadrul Consiliului Municipal Chișinău, intrând în funcție de la 28 iulie 2016, pe care a deținut-o până în luna decembrie a acelui an. Talmazan a fost și reprezentantul cu drept de vot consultativ în cadrul Consiliului Electoral al Circumscripţiei Electorale municipale Chişinău nr. 1 al lui Valeriu Munteanu, candidatul PL la șefia capitalei la alegerile din 20 mai 2018.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...