[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important5 Ianuarie 2020 10:00

TOP-10 cei mai activi actori politici ai lunii decembrie

Prima lună de iarnă și ultima din acest an a fost destul de tulmultoasă la capitolul evenimete și acțiuni publice. În context, TRIBUNA a realizat un clasament convențional – 10 cei mai activi actori politici în luna decembrie.

1. Premierul Ion Chicu

Pentru prima dată, după o perioadă lungă de timp, pe primul loc, la capitolul activism, se clasează altcineva decât șeful statului. Astfel, în luna decembrie cel mai activ politician a fost Prim-ministrul Ion Chicu. El a avut 73 de evenimente şi acţiuni publice, ceea ce reprezintă o medie de mai bine de două evenimente pe zi.

2. Președintele Igor Dodon

Chiar dacă în această lună Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se clasează pe locul doi, asta nu înseamnă că el a scăzut din turații la capitolul activism. Șeful statului în această lună a avut exact același număr de evenimente și acțiuni publice ca și în luna trecută – 61, ceea ce înseamnă, în medie, aproximativ două evenimente pe zi.

3. Speakerul Zinaida Greceanîi

„Bronzul” în clasament îi revine Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care, în această lună, a avut 26 de evenimente și acțiuni publice, ceea ce reprezintă aproximativ câte un eveniment pe zi.

4. Platforma „Demnitate şi Adevăr”

Și-a păstrat și în această lună activism politic Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”. Astfel, în decembrie, formațiunea a avut 18 evenimente și acțiuni publice.

5. Partidul Acțiune și Solidaritate

Locul de mijloc în clasament îi revine Partidului Acțiune și Solidaritate. În decembrie, formațiunea a avut 17 evenimente şi acţiuni publice.

6. Partidul Democrat din Moldova

Deschide a doua parte a clasamentului nostru convențional – Partidul Democrat din Moldova. Astfel, în această lună partidul a avut 11 evenimente şi acţiuni publice.

7. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Liberal

Poziţia a șaptea este deţinută de două formaţiuni – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Liberal. Ambele formațiuni au avut câte 6 evenimente şi acţiuni publice în această lună.

8. Edilul capitalei, Ion Ceban

Poziţia a opta este deţinută de Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban. El a avut 5 evenimente şi acţiuni publice în această lună.

9. Partidul Liberal Democrat din Moldova

Urmează în clasament Partidul Liberal Democrat din Moldova, care, în luna decembrie, a avut 3 evenimente şi acţiuni publice.

10. Partidul Unității Naționale și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova

Tot două formaţiuni – Partidul Unității Naționale și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, au avut, în decembrie, câte 2 evenimente şi acţiuni publice şi, respectiv, împart ultimul loc în clasament.

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...