[ X ]
Important15 Decembrie 2019 14:00

Omul Săptămânii - Ruslan Flocea, Directorul Centrului Naţional Anticorupţie

În această săptămână, a fost organizată cea de-a 14-a Conferinţa Naţională Anticorupţie, eveniment care a permis de totalizat eforturile depuse în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei, dar şi de trecut în revistă deficienţele şi de trasat liniile de acţiune de bază pentru viitor.

Cu această ocazie, Ruslan Flocea, Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, a transmis un mesaj clar privind responsabilitatea ce revine CNA în ceea ce ţine de promovarea politicilor anticorupţie, prin eliminarea riscurilor şi vulnerabilităţilor din sistemul public.

Ruslan Flocea a menţionat că CNA desfăşoară, în prezent, o activitate complexă de instruire şi asistare a instituţiilor statului în procesul de eliminare a riscurilor de corupţie şi a practicilor vicioase din sistem, iar în cadrul acestui proces, au fost identificate un şir de sectoare care au nevoie să-şi ajusteze mecanismele şi procesele de lucru în maniera în care să excludă vulnerabilităţile de corupţie.

Directorul CNA a accentuat că, în pofida eforturilor depuse, societatea noastră încă nu simte pe deplin schimbarea, iar încrederea în sistem este departe de a fi una îmbucurătoare. „În calitate de agenţie anticorupţie, ne revine o responsabilitate enormă pentru schimbarea acestei percepţii, iar ceea ce ne stă în puteri să facem e să ne autoperfecţionăm prin îmbunătăţirea mecanismelor de lucru, prin transparentizarea proceselor, prin oferirea serviciilor de calitate, în aşa fel încât cetăţeanul să simtă respectul cuvenit din partea statului”, a menţionat Directorul CNA.

În cadrul conferinţei, Ruslan Flocea a transmis mai multe mesaje importante. La fel de important este ca ele să fie conştientizate de cei cărora le-au fost adresate – de la angajaţii diferitor structuri de stat până la simplii cetăţeni. Dacă acest lucru se va întâmpla, lupta cu corupţia în RM ar putea trece la un nou nivel.

TRIBUNA precizează: Ruslan Flocea s-a născut pe data de 17 februarie 1978 în Edineț. Și-a făcut studiile, în perioada 1995-1997, la Colegiul Republican de Poliție din Moldova. Ulterior, a studiat, în perioada 1997-2001, la Facultatea de științe juridice la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, România, iar din 2009 până în 2012 – la Facultatea de științe economice la Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova. Din 2004 până în 2007  a făcut master în administrația publică la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. Activitatea profesională și-a început-o în 2001, activând până în 2002 în calitate de inspector al Gărzii Financiare la Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Edineț. Din  2002 până în 2006 a fost inspector la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCEC), din 2006 până în 2008 a fost consilier al Prim-viceprim-ministrului Republicii Moldova, iar din 2008 până în 2009 a fost consilier principal de stat al Prim-ministrului. De asemenea, din 2009 până în 2010 a fost șeful Aparatului directorului CCEC, din 2010 până în 2014 a ocupat funcția de șef al Direcției investigații speciale la CCEC, dar și lector la Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova, Facultatea Management și Drept, Catedra Drept și Activitate Vamală. Din 2014 până în 2016 a fost șeful Direcției teritoriale „Centru” la Centrul Național Anticorupție, iar din 2016 până în 2019 – Secretar General al Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Are grad militar special – colonel.

Sondaj

  • Ce evenimente ar putea marca anul politic 2020?

    View Results

    Loading ... Loading ...