TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Alexei Barbăneagră și Mihail Andronic.
Alexei Barbăneagră s-a născut pe data de 3 decembrie 1945 în comuna Handrabura, raionul Ananiev, regiunea Odessa, Ucraina. Jurist de profesie, a activat şi în calitate de judecător, şi de Preşedinte al Judecătoriei raionului Râşcani. A condus Ministerul Justiției în două guverne consecutive, în perioadele 28 mai 1991-1 iulie 1992, 1 iulie 1992-5 aprilie 1994. Din anul 1994 Alexei Barbăneagră se transferă la Universitatea Liberă Internaţională (ULIM), unde activează la început în funcţia de vice-rector, apoi ocupă alte posturi de conducere. A deținut funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate și consilier în domeniul apărării și securității naționale a fostului Președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Mihail Andronic s-a născut pe data de 3 decembrie 1952 în satul Drăgușeni, raionul Hâncești. Între anii 2001 și 2005 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este inginer-electrician în agricultură. A fost membru al Comisiei pentru administrația publică. Membru al fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Andriana Cheptine







