[ X ]
Breaking news28 Noiembrie 2019 12:00

Zinaida Greceanîi: Domeniul social și infrastructura vor fi prioritare în bugetul 2020

„În bugetul pentru 2020 o parte importantă va fi dedicată domeniului social și investițiilor în infrastructură” – a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune ”NTV”.

După cum informează TRIBUNA, potrivit Speakerului, în domeniul infrastructurii vor fi investiți mai bine de un miliard de lei, urmând să fie create noi locuri de muncă necesare pentru realizarea programelor de dezvoltare.

Zinaida Greceanîi a mai spus că, pe dimensiunea socială, proiectul bugetului prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, acordarea de alocații pentru sărbătorile de iarnă pentru peste 600 de mii de pensionari, îndemnizații pentru tineri specialiști, susținerea pedagogilor, medicilor, în special în mediul rural, alte inițiative sociale necesare cetățenilor etc.

Totodată, Zinaida Greceanîi a specificat că autoritățile sunt determinate să continue proiectele investiționale lansate anterior în colaborare cu partenerii de dezvoltare.

Zinaida Greceanîi a anunțat că examinarea proiectului bugetului țării pentru 2020 va fi o chestiune prioritară pentru deputați la etapa imediat următoare.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...