[ X ]
Exclusiv25 Noiembrie 2019 15:00

Proiectul „Politicienii Zilei”: Dmitrii Todoroglo, Iacob Condrea și Alexandru Flenchea

TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Dmitrii Todoroglo, Iacob Condrea și Alexandru Flenchea.

Dmitrii Todoroglo s-a născut pe data de 25 noiembrie 1944 în satul Chiriet-Lunga din UTA Găgăuzia. După studii, între anii 1969 și 1978 activează în funcțiile de economist principal și vicepreședinte de colhoz în raionul Dubăsari. În perioada 1990-1995 Dmitri Todoroglo este șef de sector al Sovietului Suprem al RSS Moldovenească și referent-consultant în aparatul Parlamentului R. Moldova. În anul 1995 devine deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În 1998 obține un nou mandat de deputat, candidând pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În Parlament deține funcțiile de secretar, vicepreședinte, Președinte al Comisiei pentru agricultură și industria prelucrătoare. La data de 19 aprilie 2001, în baza votului de încredere acordat de către Parlament, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, Dmitri Todoroglo este numit în funcția de viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, în primul Guvern condus de Vasile Tarlev. După alegerile din aprilie 2005, din nou, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor din R. Moldova, funcție exercitată până în 2010.

Iacob Condrea s-a născut pe data de 25 noiembrie 1945 în satul Pripiceni, raionul Rezina. Între anii 1994 și 1998 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este inginer-economist. A fost membru al Comisiei pentru securitatea statului și asigurarea ordinii publice a Parlamentului. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat Agrar din Moldova.

Alexandru Flenchea s-a născut la data de 25 noiembrie 1979 în Chișinău. În prezent este Viceprim-ministrul pentru Reintegrare. Până la numirea în funcție, a ocupat funcția de Șef al Biroului politici de reintegrare.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...