TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 18 noiembrie 2018.
Mitingul PSRM
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a organizat un miting de amploare în Piața Marii Adunări Naționale. În cadrul mitingului, membrii și simpatizanții PSRM au adoptat o rezoluție ce conţinea zece obiective prioritare.
Concert organizat de Partidul Şor
În oraşul italian Torino a avut loc un concert organizat de Partidul Şor pentru cetăţenii RM din Italia, în cadrul căruia au evoluat vedete din RM.
Proteste în Italia
Mai mulți cetățeni moldoveni din Italia au participat la trei proteste organizate concomitent în orașele Torino, Padova și Mestre-Veneția. Protestatarii au adoptat și o declarație „cu privire la chestiunea electorală în Republica Moldova”.
Andrei Năstase la Căuşeni
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase a avut o întâlnire cu locuitorii din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni.
Sursa: Almanah politic – 2018







