[ X ]
Exclusiv14 Noiembrie 2019 09:00

(ACUM UN AN) Rezoluţia Parlamentului European cu privire la Republica Moldova

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 14 noiembrie 2018.

Rezoluţia Parlamentului European

Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la Republica Moldova și implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Rezoluția conţinea critici în adresa autorităţilor şi sublinia că implementarea reformelor, în care s-a angajat Republica Moldova, trebuie să fie o prioritate.

Şedința Consiliului fondului rutier

La ședința Consiliului fondului rutier, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip, s-a decis că, la solicitarea autorităților publice locale, vor fi efectuate lucrări suplimentare de reparație a drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, în valoare de 350 milioane de lei.

Petiţie a PDM

Secretarul general-adjunct al Partidului Democrat din Moldova (PDM), deputatul Eugen Nichiforciuc, a depus, la sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, o petiţie, însoţită de peste 100 de mii de semnături. PDM solicita sprijinul instituţiilor europene în verificarea eventualelor legături ale fostei guvernări PLDM, dar şi a politicienilor Maia Sandu şi Andrei Năstase cu frauda bancară din anii 2013-2014.

Supravegherea video a alegerilor – discutată de CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a agreat, în cadrul ședinței sale, caracteristicile tehnice pentru sistemul de înregistrare video în secțiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Sondajul IMAS

Compania de cercetare sociologică IMAS, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat rezultatele unui sondaj, care arătau că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, patru partide ar accede în viitorul Parlament:  PSRM – 27%, PDM – 15%, Platforma DA – 7% , PAS – 6%.

Bugetul CEC – aprobat

CEC a aprobat bugetul pentru anul 2019 în suma de 309 523 100 lei, care includea cheltuieli pentru alegerile parlamentare în sumă de 110 204 400 lei și pentru alegerile locale generale – 139 999 700 lei.

Decizia CSJ în dosarul lui Veaceslav Platon

Curtea Supremă de Justiţie a lăsat în vigoare decizia de condamnare a fostului deputat, omului de afaceri Veaceslav Platon la 18 ani privaţiune de libertate.

Sursa: Almanah politic – 2018 

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...