[ X ]
Breaking news13 Noiembrie 2019 10:30

Ion Ceban – prima discuție cu echipa aparatului Primăriei: „Avem împreună șansa să lucrăm pentru Chișinău și chișinăuieni”

Primarul general, Ion Ceban, a avut miercuri o ședință cu echipa aparatului Primăriei. Edilul-șef a început cu fraza: „Noi suntem colegi și avem împreună șansa să lucrăm pentru Chișinău și chișinăuieni”, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, Ion Ceban a menționat că toți angajații Primăriei au aceleași obiective – modernizarea Chișinăului și ridicarea nivelului de viața al locuitorilor municipiului. „Am câștigat alegerile bazându-ne pe un program de administrare, care conține priorități clare, și acum vom realiza împreună acest program”, a spus Primarul General.

Echipa managerială a fost rugată să pregătească note informative despre prioritățile și obiectivele structurilor gestionate, cu indicatorii de performanță, după care va fi evaluată activitatea lor. Scopul urmărit este îmbunătățirea activității fiecărei subdiviziuni în parte și a municipalității în general.

Primarul General a menționat că mizează pe experiența și energia fiecăruia dintre managerii și angajații Primăriei.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...