[ X ]
Important8 Noiembrie 2019 07:00

Ex-Premier: Mai este o șansă să se atingă scopul - un sistem juridic independent

Ex-Premierul Ion Sturza susține că trebuie să se înceteze să se mai facă politică la televizor, politicienii plângându-se de milă.

După cum informează TRIBUNA, Ion Sturza a menționat că, situația în care s-a pomenit guvernarea de la Chișinău este una foarte gravă.

„Propunerile guvernului sunt foarte curajoase, atât de curajoase, încât încalcă Constituția, legile statului, practica internațională și atentează la lucruri „minore” ca separarea puterilor în stat și democrația ca atare. Merită? Merită! Pentru ca Dodon să nu aibă posibilitatea de manipulare a justiției în stilul Voronin/Plahotniuc. Ca procesul de dezoligarhizare să fie dus până la sfârșit. Pentru că am încredere în intențiile nobile ale doamnei Sandu. Dar… „partenerului” trebuie să-i dai șansa să-și negocieze interesele, să-și păstreze aparențele. Toți au nevoie de garanții. Da, „înjosiți-vă”, discutând. Prin această „înjosire” aveți șansa să ajungeți în istorie. Mai este o șansă (prin negociere și dialog) să se atingă scopul – un sistem juridic independent. Fără a se încălca Constituția și bunul-simț. Dar… independent pe bune, nu pe principiul de „gașcă bună”, „gașcă rea”. Nu pentru a finta. Contramandați toate intervențiile de la televiziuni. Întâlniți-vă în becurile de la Condrița sau în garsoniera de la Buiucani (cui ce-i place), sau pe rând și găsiți o soluție! Eu nu fac nimic altceva decât să reiterez ceea ce v-au spus diplomații-sponsori ai coaliției de guvernare”, a scris Sturza.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...