[ X ]
Breaking news30 Octombrie 2019 08:00

Comisia a decis! Unul dintre ei ar putea fi noul Procuror General al RM! 

Ministra Justiției, Olesea Stamate, a anunțat că, urmare a unei săptămâni de lucru asupra dosarelor depuse de candidații la funcția de procuror general și a celor două zile pline de interviuri, au fost preselectați 4 candidați, care vor fi propuși CSP spre selecția finală.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Olesea Stamate a scris că, Comisia a evaluat obiectiv toți candidații și a decis, prin consens, asupra candidaților preselectați.

„Sper că vă veți convinge de obiectivitatea aprecierii, vizualizând înregistrarea video a interviurilor, care va fi disponibilă începând cu a două jumatate a zilei de mâine. Totodată, cred că au fost spulberate orice dubii vizavi de intenția guvernului de a limita competența CSP în selectarea candidaților, propunând în lista scurtă, nu 2, ci 4 candidați, dintre care 3 sunt procurori sau foști procurori. Țin să mulțumesc, și pe această cale, membrilor comisiei pentru munca depusă. A fost o deosebită plăcere să lucrez în cadrul unei comisii profesioniste și obiective”, a scris ea.

Astfel, Olesea Stamate a menționat că este vorba despre: Crîșmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav și Stoianoglo Alexandr.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...