[ X ]
Important17 Octombrie 2019 06:00

Au trecut câteva luni, dar vizita Premierului Sandu în Federația Rusă nu a avut loc! Ministrul Popescu pune punctele pe „i”!

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, afirmă că Prim-ministrul Maia Sandu nu s-a răzgândit să mai meargă la Moscova, deși au trecut deja câteva luni de la anunțarea acestei intenții, fără ca vizita să se fi materializat.

După cum informează TRIBUNA, într-un interviu acordat pentru europalibera.org, ministrul Popescu a sugerat că șefa Guvernului vrea să se asigure mai întâi că vizita va avea rezultate concrete.

„Noi discutăm și pregătim această vizită cu colegii noștri din Federația Rusă, încercăm să identificăm o dată pentru această vizită, dar și mai important este că încercăm să identificăm care vor fi rezultatele concrete. Și acum chiar în regim de lucru discutăm cu Ministerul de Externe al Federației Ruse pentru a identifica rezultatele concrete pe care ar urma să le obținem în urma acestei vizite. Există două-trei date între care noi deocamdată jonglăm, dar în paralel noi purtăm… ele nu sunt chiar negocieri, dar avem un schimb de așteptări între partea noastră și Federația Rusă și vrem să ne asigurăm că orice vizită care ar avea loc nu este o vizită de dragul vizitei, de dragul fotografiei, de dragul strângerii de mâini, dar pentru rezultate concrete”, a spus Popescu.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...