[ X ]
Exclusiv14 Octombrie 2019 16:00

Candidat la șefia capitalei, despre avantajele sale: Sunt unicul cu studii în domeniul dezvoltării urbane în afara țării

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, candidatul Mişcării social-politice „Forţa Nouă” la șefia capitalei, Victor Chironda, a fost întrebat: „Ce șanse aveți să preluați șefia capitalei?”.

„Dacă chișinăuienii nu ar vota pe criterii politice și geopolitice, eu și echipa mea suntem cei mai potriviți pentru a conduce orașul. Eu sunt unicul candidat la primărie care are studii în domeniul dezvoltării urbane în afara țării. Eu și colegii mei din societatea civilă inițiem proiecte, căutăm soluții, luptăm pentru transparență și reforme de ani buni”, a răspuns el.

Totodată, fiind întrebat care vor fi primele sale 3 acțiuni, dacă ajunge Primar, Victor Chironda a răspuns: „În primul rând, voi mobiliza toate resursele municipalității ca să asigurăm în 2-3 luni organizarea benzilor dedicate pentru troleibuze și autobuze pe principalele străzi ale orașului. Așa le vom oferi o alternativă oamenilor care sunt nevoiți să vină în fiecare dimineața la serviciu cu automobilul și să caute disperat locuri de parcare. În al doilea rând, vom porni un proces de reorganizare a aparatului primăriei, pentru a eficientiza lucrul municipalității, a spori salariile angajaților și a atrage specialiști tineri și expertiză internațională. În al treilea rând, vom iniția elaborarea noului Plan Urbanistic General și a Planului de Mobilitate Urbană – două documente fundamentale pentru organizarea și planificarea activităților ulterioare de dezvoltare urbană, investiții și organizare a transportului”.

Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi AICI.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...