TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Teodor Evtodiev, Victor Osipov și Ion Șpac.
Teodor Evtodiev s-a născut pe data de 8 octombrie 1937. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 153, raionul Grigoriopol. A fost membru al Comisiei agrare și pentru problemele dezvoltării sociale a satului. A votat Declarația de Independență. A decedat la 11.10.2006.
Victor Osipov s-a născut pe data de 8 octombrie 1971 în satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă. În anul 2005 a devenit consilier al fracțiunii parlamentare a AMN și a ocupat funcția respectivă până în 2009. La alegerile parlamentare din aprilie 2009 a fost ales deputat în Parlament din partea Alianței „Moldova Noastră”. Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 25 septembrie 2009 a fost numit în funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova, funcție pe care a exercitat-o până în decembrie 2010. La Congresul VIII al Alianței „Moldova Noastră”, desfășurat la 12 decembrie 2009, Victor Osipov a fost ales în calitate de prim-vicepreședinte al partidului. La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 a candidat pentru un nou mandat de deputat pe lista AMN, dar acest partid nu a trecut în Parlament. La 9 martie 2011 Victor Osipov și-a anunțat retragerea din activitatea politică, inclusiv și din funcția de prim-vicepreședinte al Alianței „Moldova Noastră”. Peste o lună partidul Alianța „Moldova Noastră” a fuzionat cu Partidul Liberal Democrat din Moldova. Din 18 februarie 2015 până pe 20 ianuarie 2016 a îndeplinit din nou funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare în Guvernele Gaburici și Streleț (plus o perioadă de interimat). În 2017 a devenit Ambasador al RM în Austria.
Ion Șpac s-a născut pe data de 8 octombrie 1952 în satul Chirianca, raionul Strășeni. Între anii 2001-2005 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este agronom, politolog. A fost membru al Comisiei pentru securitatea națională. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Andriana Cheptine







