[ X ]
[ X ]
Exclusiv21 Septembrie 2019 09:00

Proiectul „Politicienii Zilei”: Natalia Gavrilița, Anatolie Gorilă și Anatolie Stângaci

TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Natalia Gavrilița, Anatolie Gorilă și Anatolie Stângaci.

Natalia Gavrilița s-a născut la data de 21 septembrie 1977. Și-a început activitatea profesională în 2000-2003 în calitate de Asistent politic la Biroul de Afaceri Politice și Economice la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova. În 2005 –Consultant la Biroul Vicepreședintelui pentru Europa și Asia Centrală (VP ECA) la Banca Mondială (Washington, DC, SUA); 2005-2006 – stagiar, consultant la Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare în Comisia Europeană (Bruxelles, Belgia); 2007-2008 – a fost Șeful Departamentului pentru Politici și Dezvoltare Macroeconomică, Programe la Ministerul Economiei și Comerțului; 2008-2009 – șeful Departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor în Cabinetul Guvernului;  2009-2011 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2011-2013 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie);  2013-2014 –  Șef de Stat Major, Ministerul Educației; 2014-2015 – Secretar de Stat; 2015-2019 – Director general, Fondul Global pentru Inovare (GIF) (Londra, Marea Britanie). Din 8 iunie 2019 – ministru al Finanţelor.

Anatolie Gorilă s-a născut pe data de 21 septembrie 1960 în orașul Cahul. Din anul 2009 până în februarie 2019, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este inginer-mecanic. A fost vicepreședinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, ulterior – membru al aceleiași Comisii. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova până în anul 2015, ulterior – deputat neafiliat, iar în 2017 a aderat la fracțiunea democraților.

Anatolie Stângaci s-a născut pe data de 21 septembrie 1953 în satul Trinca, raionul Edineț. Între anii 2001 și 2005 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este inginer-zootehnician. A fost vicepreședinte al Comisiei pentru administrația publică. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...