TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 septembrie 2018.
Discuţia lui Igor Dodon cu Aleksandr Liubimov
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu renumitul jurnalist rus, vicepreşedintele Academiei de Televiziune din Rusia, Aleksandr Liubimov, care se afla într-o vizită în Moldova.
Forumul economic moldo-rus
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la Forumul economic moldo-rus „Noi orizonturi de colaborare”. Igor Dodon a salutat oaspeții, care s-au întrunit în cadrul acestui forum, fiind interesați de aprofundarea cooperării economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
Sesizarea lui Sergiu Sârbu și Eugeniu Nichiforciuc
Deputații democrați Sergiu Sârbu și Eugeniu Nichiforciuc au depus la Curtea Constituțională (CC) o sesizare prin care cereau constatarea circumstanțelor ce justificau interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova, după ce şeful statului a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a doi noi miniştri.
Distincții de stat unui grup de cetățeni
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în conformitate cu decretele semnate anterior, în semn de apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în diverse domenii, înalte calități profesionale și activitate intensă pe tărîm social, a conferit înalte distincții de stat unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova.
Guvernul la Căușeni
Premierul Pavel Filip, împreună cu întreg Cabinetul de miniștri, și-a reluat vizitele în teritoriu, mergând în raionul Căușeni, unde a avut loc şedinţă comună cu reprezentanții administrației publice locale din raion.
Decizia AP privind alegerile Başcanului
Deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei au decis că alegerile Bașcanului UTA Găgăuzia vor avea loc pe 19 mai 2019.
Prim-ministrul la „Coroplast Harness Technology”
Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat întreprinderea „Coroplast Harness Technology”, din subzona ZEL Bălți, orașul Căușeni, specializată în producerea cablajelor auto.
Eveniment cu participarea Speakerului
Președintele Parlamentului Andrian Candu a participat la evenimentul organizat cu ocazia marcării a 15 ani de la fondarea Asociației Investitorilor Străini.
Vlad Plahotniuc la Vărzăreşti
Liderul PDM, Vlad Plahotniuc a mers în satul Vărzăreşti din raionul Nisporeni, unde a participat, alături de localnici, la manifestaţiile prilejuite de hramul localităţii.
Sursa: Almanah politic – 2018







