[ X ]
[ X ]
Breaking news4 Septembrie 2019 09:30

Un Forum național, care nu a mai fost convocat din anul 2007 se convoacă în octombrie. Președintele Dodon a oferit detalii!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat ședința lărgită a Consiliului Economic pe lângă șeful statului.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat un spectru larg de chestiuni cu privire la activitatea agenților economici din diverse domenii.

„Reprezentanții cercurilor de afaceri au relatat despre numeroase probleme cu care se confruntă, subliniind necesitatea adoptării de către stat a unor măsuri urgente pentru revigorarea mediului de afaceri, în primul rând, în sectorul real al economiei. I-am asigurat pe cei prezenți de faptul că Administrația Președintelui va ține cont de interesele cercurilor de afaceri în conlucrarea sa cu Guvernul și Parlamentul. Am menționat că pentru dezvoltarea economiei consider necesar, în primul rând, de creat condiții în domeniul administrării fiscale. Totodată, cu participarea echipei prezidențiale, în proces de elaborare se află un proiect de lege cu privire la comerțul intern care are scopul de a apăra interesele producătorilor autohtoni”, a scris Dodon.

Potrivit lui, în cadrul discuțiilor, s-a luat decizia de a organiza, în luna octombrie curent, un Forum național al oamenilor de afaceri care nu a mai fost convocat din anul 2007.

„Se preconizează să fie discutate cele mai actuale probleme din cele mai importante domenii ale economiei naționale. Pentru o planificare mai bună a acțiunilor, s-a propus să fie create grupuri de lucru pe domenii. Deciziile care vor fi discutate și aprobate la Forum vor fi transmise Parlamentului și Guvernului, sub formă de inițiative legislative”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...