[ X ]
Exclusiv31 Iulie 2019 15:00

Proiectul „Politicienii Zilei”: Valeriu Muravschi, Gheorghe Lungu, Valentina Țapiș și Eugen Pușneac

TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din RM – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Valeriu Muravschi, Gheorghe Lungu, Valentina Țapiș și Eugen Pușneac.

Valeriu Muravschi s-a născut pe data de 31 iulie 1949 în satul Sirota, raionul Orhei. De profesie este economist. A ocupat funcția de viceprim-ministru, ministru al Finanțelor în cabinetul condus de Mircea Druc (1990-1991). La data de 28 mai 1991 Valeriu Muravschi a fost numit în funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, pe care a deţinut-o până pe 1 iulie 1992. În anul 1998 a fost ales deputat în Parlament pe lista Blocului electoral „Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”, aflându-se, până în anul 2001, în fruntea Comisiei pentru buget și finanțe a Legislativului. În anul 1999 Valeriu Muravschi a fondat Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat din Republica Moldova, al cărui Președinte a fost până la dispariția acestui partid în anul 2002 (după fuziunea cu Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova şi cu Uniunea social-liberală „Forţa Moldovei”).

Gheorghe Lungu s-a născut pe data de 31 iulie 1949 în satul Recea, raionul Râșcani. De profesie este agronom. A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislatura a X-a. Între 1994 și 1997 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. A fost Președinte al Comisiei pentru politică externă. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat Agrar din Moldova. În perioada 24 ianuarie 1997 – 22 mai 1998 a fost ministru al Agriculturii și Alimentației.

Valentina Țapiș s-a născut pe data de 31 iulie 1963 în orașul Hâncești. A fost ministru al Mediului între 6 iunie 2014 și 18 februarie 2015, delegată în funcție de către Partidul Liberal Reformator. Din septembrie 2012 și până la învestirea în funcția de ministru, Valentina Țapiș a ocupat funcția de viceministru al Mediului. Anterior, ea a mai fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat și a candidat (fără succes) la funcția de Primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Legii și Dreptății.

Eugen Pușneac s-a născut la data de 31 iulie 1942. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 122, municipiul Tiraspol. A fost membru al Comisiei pentru relații externe.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      Unul din cele mai discutate subiecte în ultima perioadă este reforma fiscală, ce ar urma să fie implementată ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...