[ X ]
[ X ]
Important26 Iulie 2019 12:00

Ilan Șor: „Reclam presiuni enorme din partea guvernării, dar promit că nu voi ceda”

Președintele Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor, deputat, acuză de presiuni enorme la adresa sa, a familiei și colegilor de partid din partea actualei guvernări, „care comite un șir de ilegalități, inclusiv prin intermediul instanțelor judecătorești pentru a-l împiedica să spună adevărul”.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, într-o adresare către cetățeni la postul TV “Televiziunea Centrală”, Ilan Șor a acuzat guvernarea de capturarea instituțiilor statului și dă asigurări că va continua lupta „până la ultima picătură de sânge”.

„Ilan Șor se referă în mod special la ședința de judecată de joi a Curții de Apel Cahul, care a decis să emită mandat de arest pe numele  său și acuză încălcarea procedurii și a legislației”, se spune în comunicat.

Ilan Șor precizează că ședința a avut loc deși avocatul său anunțase din timp că nu se poate prezenta în instanță în ziua respectivă. „În pofida faptului că aceasta este o practică normală, judecătorii au ignorat rugămintea avocatului meu și au stabilit ședința pentru data de 25 iulie, anume în ziua când avocatul meu nu a putut să fie prezent”, a explicat Ilan Șor.

Potrivit lui, avocații săi au cerut recuzarea completului de judecată, dar și această cerere a fost respinsă.

„De asemenea, Ilan Șor a invocat și încălcarea altor norme de procedură, precizând că toate ilegalitățile vor fi contestate la Curtea Supremă de Justiție”, se spune în comunicat.

Potrivit lui, „în Republica Moldova s-a instaurat o juntă care controlează toate instituțiilor statului”.

„Chiar din prima zi când au venit la putere am primit amenințări la adresa mea a familiei, a echipei”, a menționat Ilan Șor.

El precizează că „este amenințat atât de Maia Sandu, cât și de Igor Dodon, care încearcă astfel să-l împiedice să spună adevărul pe care îl cunoaște despre ei și cei din anturajul lor”.

În plus, Ilan Șor a menționat că, „el este supus presiunilor și pentru că este singurul politician din Republica Moldova care a demonstrat că viața în țară poate fi schimbată în bine, ceea ce nu poate face actuala guvernare”.

„Partidul ȘOR a demonstrat că Moldova poate trăi altfel, dar din păcate Partidul ȘOR este acum supus unor presiuni enorme”, a arătat Ilan Șor.

El a declarat că nu va ceda în fața acestor presiuni. „Declar oficial că nu voi ceda. Voi lupta până la ultima picătură de sânge. Moldova e țara mea și vreau să o fac cea mai atractivă din lume. Și o voi face”, a dat asigurări Ilan Șor.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...