[ X ]
Breaking news26 Iulie 2019 10:20

Dorin Chirtoacă solicită anularea concursului pentru selectarea a doi judecători la CC din partea Parlamentului

Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre rezultatele concursului de selectare a candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC) din partea Parlamentului, în urma căruia au fost aleși Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu, informează TRIBUNA.

„Eu am rămas stupefiat când am văzut rezultatele – această comisie a Parlamentului a decis să-i aleagă pe domnul Eșanu și Grosu drept judecători la Curtea Constituțională. În primul rând, eu nu înțeleg un lucru: de ce în această comisie lucrează Sîrbu și Vremea de la Partidul Democrat, este o mare gafă. De ce vorbiți de uzurparea puterii de stat, dacă cu ei împreună alegeți judecători la Curtea Constituțională, asta e absurd?!”, a comunicat liderul PL.

Totodată, Chirtoacă s-a referit la candidații pentru funcția de judecători.

„Domnul Eșanu a fost viceministru al Justiției în Guvernul lui Filip și, acum, este cel mai bun candidat la Curtea Constituțională? De fapt, el este viceministru universal, viceministru din perioada lui Voronin. De cealaltă parte, domnul Grosu Vladimir a participat la privatizarea Băncii de Economii”, a subliniat politicianul.

În acest fel, Chirtoacă a venit cu o cerere. „Ca reprezentant al unui partid de opoziție, cerem să fie anulat acest concurs, să fie retrași cei doi de la Curtea Constituțională. Totodată, să se facă o comisie transparentă cu reprezentați din societatea civilă și din afara Parlamentului, dacă ei nu sunt în stare”, a conchis liderul PL.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...