[ X ]
Important25 Iulie 2019 16:00

Declarație, despre importanța formatului 5+2: „Sunt două aspecte”

„În agenda Guvernului Maiei Sandu, problema transnistreană treptat, dar, destul de evident, ocupă tot mai mult și mai mult loc”. Aceasta a comunicat Ion Leahu, fost reprezentant al R. Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), informează TRIBUNA.

„Noi vedem de acum schimbări, și schimbări destul de esențiale. Este vorba de contracararea contrabandei prin segmentul transnistrean; este vorba despre evacuarea trupelor militare armate rusești de pe teritoriul transnistrean”, a comunicat Leahu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

În același timp, Leahu s-a referit la importanța formatului 5+2.

„Sunt două aspecte. Primul e aspectul formal. Deci și negocierile la toate nivelurile, începând cu grupurile de experți și terminând cu formatul „5+2”, au un anumit statut. Ei se conduc de anumite decizii interne și nu iese, Doamne ferește, nu iese în afara acestor decizii”, a conchis Leahu.

Cristina Pendea 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Aspecte importante în contextul impozitării coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale În ultimele luni, s-a discutat mult despre impozitarea coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...