TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din RM – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Eduard Babliuc și Mihai Sâromeatnicov.
Eduard Babliuc s-a născut pe data de 24 iulie 1968 în satul Catranic, raionul Fălești. Între anii 1998 și 2001 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este tehnician-electrician. A fost membru al Comisiei pentru tineret, sport și turism. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Mihai Sâromeatnicov s-a născut pe data de 24 iulie 1940 în satul Baraboi, raionul Dondușeni. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 294, raionul Râșcani. De asemenea, a fost deputat și între anii 1994 și 1998. De profesie este zootehnician. În legislatura a XII-a a fost membru al Comisiei agrare și pentru problemele dezvoltării sociale a satului, iar în legislatura a XIII-a – membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități. În legislatura a XIII-a a fost membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat Agrar din Moldova. A votat Declarația de Independență. A decedat la 26.06.2008.
Andriana Cheptine







