[ X ]
Exclusiv20 Iulie 2019 08:00

(ACUM UN AN) Guvernul – la Taraclia 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 iulie 2019.  

Sesizare la Curtea Constituțională

Fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și deputatul liberal Lilian Carp au depus o sesizare, la Curtea Constituțională privind interpretarea unor norme ce ţineau de organizarea și desfășurarea alegerilor.

Întrevederea lui Igor Dodon cu Farit Muhametșin

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, în legătură cu încheierea mandatului în Moldova. Preşedinteşe i-a conferit „Ordinul de Onoare”.

Premierul la Școala de vară IT și Cultură Coreeană

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat Școala de vară IT și Cultură Coreeană. În cadrul proiectului, au participat peste 100 de adolescenți şi elevi din capitală și suburbii.

Julia Monar în vizită la Preşedinţie 

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de rămas bun cu Julia Monar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, în legătură cu încheierea mandatului la Chișinău.

Întrevedere informală a şefului statului 

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere informală cu participanții internaționali ai conferinței reprezentative, care s-a desfășurat la Chişinău, fiind dedicată problemelor privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

Protest al Partidului Şor  

Partidul Șor, în frunte cu liderul său, Ilan Șor, a organizat un protest în fața sediului PAS şi un protest în faţa sediului PDA. Protestatarii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că Maia Sandu şi Andrei Năstase au propus să fie închise magazinele sociale deschise de Partidul Şor.

Boicotul socialiştilor 

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), au părăsit ședința Parlamentului, cu câteva minute înainte de a demara procedura de vot, fiind nemulţumiţi de decizia guvernării de a vinde SUA terenul pe care fusese amplasat fostul Stadion Republican.

Guvernul – la Taraclia 

Atenția sporită a autorităților centrale față de problemele din localități și deschiderea spre un dialog constructiv pentru depășirea acestora a fost reiterată în cadrul ședinței comune a membrilor Cabinetului de miniștri și reprezentanților autorităților publice locale din raionul Taraclia. Şedinţa a fost prezidată de Premierul Pavel Filip.

Deputaţii la şedinţa Asociației „Echitate” 

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea, deputații Bogdan Țîrdea, Vladimir Odnostalco, Oleg Lipschii au participat la ședința Asociației pentru protecţia drepturilor veteranilor şi invalizilor „Echitate”.

Sursa: Almanah politic – 2018 

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...