[ X ]
Important12 Iulie 2019 17:00

Programul vizitei Maiei Sandu, în Germania – definitivat! Ambasador: Nu e o simplă vizită de lucru

Ambasadorul Republicii Moldova, Oleg Serebrian susține că, programului vizitei Prim-ministrei Maia Sandu, în Germania, este definitivat. Despre aceasta el a anunțat în cadrul unui interviu pentru europalibera.org.

După cum informează TRIBUNA, Ambasadorul R. Moldova în Germania, Oleg Serebrian a menționat că, 16 iulie este o zi destul de încărcată cu câteva întrevederi extrem de importante.

„Va fi o vizită oficială, deci nu o simplă vizită de lucru, ceea ce înseamnă că va fi și un onor militar la intrare în cancelaria federală. Va avea o întrevedere destul de lungă, consistentă cu cancelarul federal doamna Merkel, o întrevedere cu președintele Bundestag-ului domnul Schäuble, o întrevedere cu ministrul afacerilor europene domnul Michael Roth, de asemenea un program la fundația Konrad Adenauer. Pe data de 15 iulie va mai fi și o întâlnire cu reprezentanții comunității moldovenești din Germania la ambasada Republicii Moldova din RFG și contăm de asemenea pe câteva întâlniri cu reprezentanții presei germane, presei de primă mână din Germania”, a precizat Ambasadorul.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...