[ X ]
Exclusiv2 Iulie 2019 06:00

Un fost vicepreședinte de partid dezvăluie dacă admite o revenire în politică în noile condiții, dar și ce planuri de viitor are!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, ex-deputatul și ex-vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), a fost întrebat: „Admiteți o revenite în politică în noile condiții ce s-au creat? Ce planuri de viitor aveți?”.

„Decizia de a face o pauză de politică nu ținea de condițiile vechi. Eu am făcut politică alături de colegii din PLDM din plin în condițiile vechi. Decizia de a face această pauză a fost una personală, voiam să fac ceea ce îmi plăcea altă dată, să fac și lucruri noi, e o chestie de psihologie. De aceea, deocamdată nu am planuri să îmi întrerup pauza politică. Cât va dura încă nu știu, vom trăi și vom vedea. Am multe proiecte de cercetare, de educație etc. Acest lucru nu înseamnă însă că mă auto-izolez. Îmi rezerv dreptul să am o opinie și să o fac auzită, să uzez de libertatea pe care o am”, a precizat el.

Totodată, referindu-se la planurile de viitor, Vadim Pistrinciuc a menționat că, până în octombrie, va continua stagiul de cercetare în cadrul Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), la Berlin.

„Este o activitate interesantă, desfășurăm mai multe studii de politici, producem analize, focusate pe procesul decizional la nivel de UE. Învăț foarte mult despre cum este perceput Parteneriatul Estic în Europa, dar și despre cum se văd problemele acestui spațiu din Europa. În paralel, îmi continuu munca în mai multe activități de expertiză, cercetare, alături de colegii de la IPIS (deși la distanță). La toamnă sper să revin, acasă, am planuri de a desfășura proiecte în domeniul consolidării societății civile la nivel local în Moldova, să ajut la consolidarea democrației în Moldova, la implementarea reformelor, îmi sunt interesante proiectele care vizează suportul pentru tinerii lideri, îmi place să lucrez cu organizațiile la nivel local, în sate. La fel, voi continua activitatea de cercetare, consultanță, cu mai multe organizații din Europa. Planuri multe, deja rămâne implementarea”, a adăugat Pistrinciuc.

Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi Aici.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...