[ X ]
Breaking news8 Iunie 2019 14:10

Grupul de inițiativă pentru art. 2: Conform Constituției și legislației în vigoare, data la care expiră termenul de trei luni este 10 iunie 2019

Membrii grupului de inițiativă pentru art. 2 condamnă încălcarea Constituției Republicii Moldova de către Curtea Constituțională.

După cum informează TRIBUNA, printr-un comunicat de presă, reprezentanții ei anunță că, prin Decizia Curții din 7 iunie 2019 la sesizarea nr.102b/2019 cu privire la data de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului ca temei de dizolvare a acestuia – „judecătorii Curții Constituționale în mod intenționat și cu bună știință au interpretat ilegal și eronat prevederile Constituției Republicii Moldova”.

„Astfel, afirmația Curții cu privire la faptul că termenul de trei luni stipulat în art. 85, al. 1 a Constituției constituie de fapt doar 90 de zile nu corespunde cadrului legal cu privire la termenii procedurali și modul de calculare al acestora. Mai mult, considerăm că CC a emis această decizie de inadmisibilitate sub influența politică a Partidului Democrat cu scopul de a face imposibilă formarea majorității în Parlamentul Republicii Moldova între fracțiune PSRM și cele doua fracțiuni ale Blocului ACUM. În acest context, considerăm decizia CC ca fiind una neconstituțională și fără efecte juridice. Considerăm că partidele politice și fracțiunile acestora sunt obligate să se conducă de prevederile Constituției și nicidecum de interpretarea Curții Constituționale. Astfel, conform Constituției și legislației în vigoare data la care expiră termenul de trei luni este 10 iunie 2019. P.S. ”Curtea Constituțională” a anulat calendarul și matematica!”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...