[ X ]
Breaking news4 Iunie 2019 08:50

Iată ce le-a spus Vlad Plahotniuc reprezentanților Federației Ruse, SUA și UE!

În cursul zilei de luni, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a avut o serie de trei întrevederi cu oficiali din străinătate aflaţi la Chişinău.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, liderul PDM s-a întâlnit astfel cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru politica de vecinătate şi negocieri de aderare, Bradley Freden, directorul Biroului pentru Afaceri Est-Europene din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi Dmitri Kozak, viceprim-ministru al Federaţiei Ruse.

„Discuţiile au vizat situaţia politică din ţara noastră, Vlad Plahotniuc subliniind faptul că Partidul Democrat are ca obiective principale asigurarea stabilităţii politice şi dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova, menţionând în acelaşi timp progresele înregistrate în cei trei ani de guvernare PDM. Liderul PDM i-a informat de asemenea pe interlocutorii săi cu privire la acţiunile întreprinse de formaţiunea pe care o conduce pentru constituirea unei majorităţi parlamentare şi a unei guvernări eficiente, în scopul sprijinirii cetăţenilor şi evitării alegerilor anticipate”, se spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...