[ X ]
Exclusiv25 Mai 2019 06:00

(ACUM UN AN) Parlamentul gazda unui Summit internaţional

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 25 mai 2018.  

Soluţiile lui Ion Ceban 

Candidatul socialiștilor pentru funcția de Primar General al Capitalei, Ion Ceban, a spus care vor fi soluțiile sale, dacă devine Primar, pentru a motiva tinerii să se angajeze în funcțiile publice. Ion Ceban a exemplificat toate propunerile sale, în cadrul dezbaterii inițiate de sine însăși, la care a fost invitat și candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, dar care nu s-a prezentat.

Andrian Candu şi-a început vizita în Georgia 

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, şi-a început vizita în Georgia, care a avut loc în perioada 25-27 mai 2018.

Conferinţa OT PUN 

Organizația de Tineret (OT) a Partidului Unității Naționale (PUN), în cadrul unei conferințe de presă, și-a anunțat susținerea pentru candidatul Partidului Platformei DA la funcția de primar general al Capitalei, Andrei Năstase.

Discuţia lui Igor Dodon cu Aleksandr Mihailov

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu guvernatorul regiunii Kursk, Aleksandr Mihailov, cu care a discutat despre relaţiile tradiționale bune şi consolidate dintre această regiune şi RM.

Mihai Ghimpu la sesiunea AP NATO 

Șeful delegației Parlamentului la AP a NATO, Mihai Ghimpu a participat la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO. Reuniunea a fost găzduită de Parlamentul Republicii Polone și a avut loc la Varșovia, în perioada 25-28 mai 2018.

Întrevederea Violetei Ivanov cu Ivan Hnatyshyn

Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Violeta Ivanov a avut o întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Hnatyshyn. Oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația politică.

„Surpriza” lui  Ion Ceban pentru Andrei Năstase

Candidatul PSRM la Primăria capitalei, Ion Ceban, s-a prezentat la întâlnirea cu cetățenii a lui Andrei Năstase, candidatul PDA la Primăria capitalei. Evenimentul a avut loc în incinta preturii Buiucani.

Premierul în satul Drăguşeni

Premierul Pavel Filip a inspectat șantierul de construcție a drumului din satul Drăguşeni, comuna Rădeni, raionul Străşeni, reabilitat în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”.

Pavel Filip la Bălți

Premierul Pavel Filip a vizitat fabrica „Molltex-grup”, inaugurată în Parcul Industrial „Răut” din municipiul Bălți. De asemenea, în cadrul vizitei la Bălți, Prim-ministrul a discutat cu primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, care a cerut ajutorul Guvernului în depășirea crizei gunoiului, cu care se confrunta orașul.

Andrei Năstase la Parcul de troleibuze nr.2

Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor anti-oligarhice și pro-europene pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, a vizitat Parcul de troleibuze nr.2 pentru a discuta problemele și soluțiile propuse de echipa sa.

Parlamentul gazda unui Summit

Parlamentul a găzduit al 16-lea Summit al conducătorilor asociațiilor pacienților cu diabet zaharat din Europa de Sud-Est „Unitate întru bine”. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 25-27 mai 2018.

Premierul la Gala AIPA

Premierul Pavel Filip a participat la Gala Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). 19 fermieri, companii, asociații și jurnaliști au fost premiați în cadrul evenimentului pentru realizări deosebite pe diferite segmente ale agriculturii autohtone.

Sursa: Almanah politic – 2018 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...