[ X ]
Breaking news10 Mai 2019 11:00

Ambasadorul Ioniță: România va deschide un număr record de secții de votare în RM, la alegerile pentru Parlamentul European

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că România va deschide un număr record de secții de votare în țara noastră pentru alegerile Parlamentului European, care se vor desfășura pe 26 mai.

După cum informează TRIBUNA, Daniel Ioniță a spus că este vorba de 36 secții de votare, ceea ce reprezintă, în comparație cu scrutinul europarlamentar precedent din 2014, numărul secțiilor deschise în Republica Moldova este de patru ori mai mare.

Astfel, cele mai multe secții vor fi deschise în orașul Chișinău – 12, amplasate în 7 locații.

Potrivit Ambasadorului, la secțiile deschise între orele 7.00 și 21.00, vor putea vota toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, la prezentarea unui act de identitate valabil.

În același timp, Daniel Ioniță a precizat că alegătorii vor putea vota doar după ce vor semna și o declarație pe propria răspundere că nu au votat și în altă parte.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...