[ X ]
Exclusiv27 Martie 2019 09:00

(ACUM UN AN) Ședință solemnă dedicată unirii

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 27 martie 2018.

Schimb de opinii între Pavel Filip şi Franco Frattini

Prim-ministrul Pavel Filip și reprezentantul special al Președintelui în exerciţiu al OSCE din partea Italiei pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor înregistrate pe dimensiunea transnistreană. În aceeaşi zi, Franco Frattini a avut o întrevedere şi cu Vlad Plahotniuc, liderul PDM.

Conferință de presă a lui Pavel Filip şi Ben Kelmanson

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, împreună cu șeful FMI, Ben Kelmanson, au susținut o conferință de presă cu privire la rezultatele echipei de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), în perioada 15-27 martie 2018. Totodată, și Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întâlnire cu Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional.

Discuţia lui Igor Dodon cu Franco Frattini

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, ex-ministru de Externe al Republicii Italiene, ex-vicepreședinte al Comisiei Europene.

Briefing al Cristinei Lesnic şi a lui Franco Frattini

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE, Franco Frattini. După întrevedere cei doi au susţinut un briefing de presă.

Ședință solemnă dedicată unirii

Ședință solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, a avut loc în Parlamentul României. La şedinţă au participat o delegaţie guvernamentală şi una parlamentară din Republica Moldova. În cadrul şedinţei, a fost adoptată Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă – România, la 27 martie.

Conferinţă comună a politicienilor din România şi RM

Preşedintele Partidului Naţional Liberal din România, Ludovic Orban, împreună cu liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, liderul PAS, Maia Sandu, şi liderul PLDM Viorel Cibotaru, au susţinut o conferinţă de presă comună, cu tema „Uniţi în Europa”. La conferinţă a participat şi senatorului român, Viorel Badea.

Trei diplomați ruşi – declaraţi persona non-grata în RM

Trei diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova au fost declarați persona non-grata. Decizia autorităților RM a venit „drept solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care a calificat atacul de la Salisbury  drept o amenințare  la adresa securității colective și a dreptului internațional”. Preşedintele Igor Dodon şi-a exprimat „profunda indignare în legătură cu decizia Guvernului de expulzare din Republica Moldova a diplomaților ruși”.

Miting la Ceadâr-Lunga 

În orașul Ceadâr-Lunga a avut loc un miting privind independenţa și suveranitatea Republicii Moldova. Participanţii s-au declarat revoltați de iniţiativa de Unire cu România, exprimată de mai mulţi politicieni şi aleşi locali din RM.

Conferinţa lui Ion Ceban

În cadrul unei conferinţe de presă, liderul fracţiunii PSRM în CMC, a prezentat un raport privind acţiunile cu caracter social ale socialiştilor în municipiul Chişinău din 2015 până în 2018.

Acorduri de colaborare

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Platforma „Demnitate și Adevăr” au semnat acorduri de colaborare cu Partidul Național Liberal din România (PNL).

Solicitarea Premierului

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat o ședință la Guvern cu autoritățile ce au atribuții în domeniul respectării normelor de apărare împotriva incendiilor. Pavel Filip a solicitat efectuarea unor verificări ample, în echipe mixte, a tuturor obiectivelor social-culturale și de agrement din țară.

Sursa: Almanah politic – 2018 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...