Interviu cu Mihail Stratulat, medic, candidat din partea PDM la funcţia de deputat în circumscripţia nr. 26
Cum a fost anul 2018 pentru politica moldovenească, în opinia dvs.?
A fost un fel de toamnă în care s-au numărat bobocii. După doi ani de muncă la turaţii maxime, în 2018 guvernarea a cules roadele reformelor dureroase pe care şi le-a asumat. A fost un an în care proiectele pentru oameni au marcat toate teritoriile posibile. Cel puţin aşa s-au văzut lucrurile din biroul meu medical în care singura interacţiune cu politica era televizorul. Să ştiţi că am privit cu admiraţie multe dintre evenimentele care şi-au lăsat amprenta pe agenda publică şi tind să cred că anume ele au fost cele care au pus gaz pe focul spirtului meu revoluţionar.
Care evenimente politice şi sociale credeţi ca au marcat anul?
Aş fi vrut să încep cu vreun scandal de proporţii, cu vreo criză la scară largă, dar când v-am auzit întrebarea, m-a luat cu asalt un răspuns oarecum involuntar: îmi joacă în cap, acum, doar proiecte precum „Prima casă”, „Drumuri bune”, „Arena Chişinău”, tichete de masă, puncte medicale renovate, ambulanţe noi, salarii şi pensii majorate şi, evident, ajutoarele care se acordă pentru mămicile de nou-născuţi.
Ce va determinat să vă lansaţi în politică?
Probabil calităţile de revoluţionar pe care le-am moştenit de la tata. De fapt, prima idee mi-a venit atunci când eu, în calitatea mea simplă de medic, încercam de unul singur să scot la suprafaţă scheme de corupţie înrădăcinate în sistemul medical. Încercam să răstorn munţii, însă cineva mi-a zis: „Dacă vreţi mai mult rezultat, mergeţi pe căile politice. Va fi mai simplu şi mai eficient. Pe calea tehnocrată e mai complicat pentru că procedurile sunt încă destul de anevoioase”. De asta am zis sa încerc –
vreau să contribui la îmbunătăţirea condiţiilor şi a serviciilor medicale, dar, în egală măsură, să lupt pentru ca vocea fiecărui om care reclamă o problemă, să fie auzită şi intervenţia celor responsabili să fie pe măsură.
Câte din cele planificate pentru anul 2018 aţi reuşit să realizaţi?
Nu mi-am propus scopuri care să fie traduse în proiecte concrete. Ele se întâmplă oarecum firesc dacă eşti ghidat de convingerile potrivite. Pentru mine este important să nu mă îndepărtez de valorile pe care mi-am clădit cariera şi cercul oamenilor care mă susţin. Tot timpul am pledat pentru îmbunătăţirea sistemului medical, în special ce ţine de domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului – un domeniu pe alocuri învechit şi pe departe prietenos cu pacientul.
Am făcut parte din echipa care a insistat şi a făcut tot posibilul ca medicamentele pentru copii să fie gratis, am apărat părinţii şi copiii, fiind singurul care am îndrăznit să merg contra breslei şi am adus acuzaţii doctorilor că făceau bani pe seama diagnozelor puse premeditat greşit copiilor. Am zis lucrurile pe faţă şi am rezolvat nevoile oamenilor pentru că, pe lângă faptul că sunt doctor, sunt un părinte, un prieten care vine în orice moment în ajutor.
Aveţi unele regrete legate de anul 2018?
Regret că nu am făcut acest pas mai din timp, schimbarea spre bine, medicamente gratuite pentru copii, conflict cu instituţii medicale. Vreau să fac multe lucruri pentru societate, medicină, copii. Cred că, împreună cu echipa am obţinut multe, dar pentru realizări mai mari am nevoie de un alt statut – statut de deputat.
De ce aţi decis să candidaţi anume în cadrul unei circumscripţii, dar nu pe listă?
Atunci când vii în Parlament din circumscripţie, reprezinţi şi
oameni concreţi, dar şi o echipă concretă. Tot timpul am tins spre contactul direct cu oamenii, iar încrederea lor mă mobilizează în permanenţă. În acelaşi timp, îmi doresc să fiu parte a unei echipe puternice, ceea ce mi-ar oferi mai multe posibilităţi pentru a soluţiona problemele oamenilor. Candidând în cadrul unei circumscripţii, reuşesc să îmbin ambele dorinţe.
Care e crezul dvs. politic?
Poate o să vă pară că nu e chiar creativ, dar eu chiar cred cu fermitate în a patra cale pentru Moldova, opţiune care nu exclude integrarea în spaţiul european a ţării noastre. Cred în această cale înainte ca ea să fi fost lansată ca politică naţională de către Partidul Democrat. E calea către cetăţeni, pentru un trai decent al lor, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai resimţite real de fiecare. În plus, PDM îşi doreşte relaţii bune cu vecinii noştri şi cu întreaga comunitate europeană, lucru care corespunde în totalitate cu convingerea mea personală.
Ce priorităţi veţi avea în Parlament dacă obţineţi mandatul de deputat?
Medicina rămâne subiectul meu de suflet. Îmi doresc să facem multe schimbări în acest domeniu. Aş vrea ca schimbările să înceapă de la calitatea lucrătorilor medicali şi să ajungă până la calitatea pacientului, pentru că, vorba aia: cum îi creştem, aşa îi avem.
Îmi doresc, evident, să pot rezolva şi solicitările oamenilor care mă votează. Din discuţiile pe care le-am avut în teritoriu, am constatat că multe dintre acestea se referă la administrarea blocurilor locative şi a curţilor. O voi face şi pe asta, doar că rog oamenii de bună-credinţă să-mi fie alături şi să mă îndrume pe drumurile bune ale domeniilor pe care le stăpânesc mai puţin.
Almanah Politic 2018







