TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 1 februarie 2018.
Flashmob la Președinție
Asociația Obștească „UNIREA – ODIP” a organizat un flashmob la Președinție, pentru a-și exprima dezacordul față de declarațiile Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu privire la convocarea Consiliului Suprem de Securitate, care urma „să ia atitudine cu privire la acțiunile îndreptate împotriva integrității teritoriale a Republicii Moldova”.
Briefing-ul lui Iurie Țap
În cadrul unui briefing, deputatul liberal-democrat, Iurie Țap, a făcut apel către colectivitățile locale, primari, consilieri locali și raionali „să conștientizeze importanța pe care o au pentru societate și să se opună dictaturii guvernării”.
Campania Asociației Promo-LEX
În contextul Zilei Internaționale a Alegerilor, Asociația Promo-LEX a demarat Campania de educație civică și electorală, intitulată „ALEGE gândirea critică”.
Conferinţa PL
Conducerea Partidului Liberal (PL) a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre decizia Curții Constituționale (CC) de respingere a sesizării formațiunii cu privire la sistemul mixt, care a fost luată la 15 decembrie 2017, iar publicul larg a aflat de ea la 31 ianuarie 2018. Totodată, PL a declarat că salută deciziile mai multor consilii locale din Moldova privind semnarea Declaraților de Unire cu România și a încurajat și celelalte localități să facă pasul respectiv.
Simulare cu tentă electorală
Elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” și cei de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din capitală au simulat, printr-un joc, modelul unui alegător exemplar, dar și a unui funcționar electoral dedicat. Simularea a fost dedicată Zilei Internaționale a Alegerilor, iar la eveniment a participat şi președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu.
Eveniment organizat de Guvern
Premierul Pavel Filip a marcat Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală (APL), în cadrul unui eveniment organizat de Guvern sub genericul „Dialog direct cu APL”.
Raport privind realizarea Foii de parcurs
Raportul final de monitorizare a implementării Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare a Guvernului și Parlamentului a fost prezentat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Raportul a arătat că doar 55% din prevederile Foii au fost realizate.
Discuţia lui Pavel Filip cu Vasilica-Viorica Dăncilă
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o discuție telefonică cu premierul României, Vasilica-Viorica Dăncilă. Oficialii au abordat parteneriatul strategic dintre cele două state și domeniile prioritate de colaborare.
Cristina Pendea







