Candidatul independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe circumscripția nr.5 Glodeni este cetățean de onoare al comunei Cuhnești, din Glodeni.
După cum informează TRIBUNA, dintr-o postare pe o rețea de socializare, reiese că, Mihai Corj recent a prezentat în incinta sediului Primăriei comunei Cuhnești simbolurile teritoriale ale acestei comune (stema și drapelul, precum și stemele și drapelele satelor: Cuhnești, Bisericani, Cot, Movileni și Serghieni).
„Reținem: împreună noi am reușit să propunem, elaborăm și să înregistrăm cele mai inventive și bune idei pentru stemele și drapelele comunei Cuhnești, precum și cele ale satelor Cuhnești, Bisericani, Cot, Movileni și Serghieni. În vederea promovării valorilor istorice ale localităților componente ale comunei Cuhnești, având la bază propunerea lui Mihai Corj, cetățean de onoare al comunei Cuhnești, susținută de către primarul și consilierii comunei Cuhnești, precum și cu învoiala locuitorilor comunei Cuhnești, au fost elaborate și înregistrare în Armorialul General al Republicii Moldova stema și drapelul comunei Cuhnești, precum și stemele și drapelele localităților din componența comunei”, a scris Corj.
Andriana Cheptine






















