„Cele zece înțelegeri bilaterale dintre România și Republica Moldova, semnate pe 22 noiembrie 2018 în urma ședinței comune a celor două guverne, vor conecta energetic și rutier Moldova la România”, susţine jurnalistul Victor Nichituş.
Într-o postare, el menţionează că „românizarea completă a teritoriului dintre Prut și Nistru va avea loc doar atunci când proiectele de interconectare ale infrastructurilor celor două state vor fi realizate în totalitate”.
„Oficialii români au promis că proiectele dedicate Republicii Moldova vor fi în topul agendei președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Teodor Meleșcanu a afirmat recent că Parteneriatul Estic este o prioritate a președenției românești a Consiliului Uniunii Europene”, susţine Victor Nichituş.
„Implementarea celor zece înțelegeri bilaterale semnate pe 22 noiembrie 2018 între Guvernele de la București și Chișinău reprezintă adevăratul proiect de țară al României pentru Moldova dintre Prut și Nistru. Unirea se face încet și fără multă vorbă – prin proiecte concrete”, adaugă el.
Cristina Pendea







