[ X ]
Important19 Decembrie 2018 14:00

În ce mod justiția din R. Moldova poate fi schimbată de politicieni? Răspunsul lui Vladislav Gribincea

Directorul Centrului pentru Resurse Juridice de la Chişinău, Vladislav Gribincea, spune că „atunci când în lege scria una, iar în practică se întâmplă altceva, de obicei se întâmplă ceea ce se întâmplă”, făcând referire la situația judecătorilor din țară. Despre aceasta el a declarat în cadrul unui interviu pentru www.europalibera.org.

După cum informează TRIBUNA, Vladislav Gribincea menționează că atunci când judecătorii știu că se pot alege cu dosar penal pentru că nu execută indicațiile, lucrurile în justiție nu vor merge.

„Mă refer la faptul că atunci când judecătorii înțeleg că da, au garanții în lege, dar nimeni n-o să-i protejeze când au să aibă o problemă sau atunci când procurorii pun presiuni pe ei se pot pomeni cu dosar penal dacă nu execută indicațiile, atunci lucrurile în justiție nu vor merge. Asta-i unu. Doi: atunci când politicienii vor să schimbe ceva în justiție, lucrurile îs simple: să nu dea indicații. Și atunci, lucrurile se vor schimba. Atât timp cât adoptăm legi pe de o parte, iar pe de altă parte, politicienii vor să aibă un control mai mare asupra justiției, lucrurile se întâmplă exact așa cum au loc astăzi în Republica Moldova”, a spus Gribincea.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...