În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Alexandru Slusari, vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, a fost întrebat dacă există soluții pentru redresarea situației din agro-industria RM şi ce ar întreprinde el în acest sens dacă ar avea puterea de decizie.
„Trebuie asigurată în primul rând independența și funcționalitatea Consiliului Concurenței, misiunea căruia este să contracareze toate acordurile de cartel, inclusiv și cele, în urma cărora agricultorii își pierd veniturile în procesul de comercializare a produselor. De urgență trebuie puse în aplicare mecanisme eficiente de procurare permanentă a anumitor produse agricole autohtone de către entitățile publice după modelul european (mecanismul de intervenții, procurarea fructelor pentru școli și grădințe etc.). Este necesar să fie dezvoltat neîntârziat un program de industrializare la scară mică a zonelor rurale prin stimularea creării mai multor întreprinderi mici și mijlocii de procesare a producției agricole cu accent pe exportul produselor de valoare adăugată sporită. Acestea sunt doar trei necesități care cer soluționare imediată, dar ele trebuie integrate într-un context amplu, fundamental al politicilor elaborate profesionist în domeniul agro-industrial din țara noastră”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Cristina Pendea







