Marina Tauber, primarul comunei Jora de Mijloc, este laureat al premiilor TRIBUNA – 2018. Ea s-a învrednicit de Premiul „Cel mai activ primar de localitate rurală în 2018”.
„Nu m-am așteptat la acest premiu și sunt plăcut surprinsă. Vă mulțumesc foarte mult pentru apreciere. Într-adevăr, sunt bucuroasă că realizările echipei noastre, a Partidului Politic „ȘOR”, conduse de domnul Ilan Șor, ale mele în calitate de primar, dar și a comunei pe care am onoarea să o conduc, au devenit vizibile, iar Dvs. ne-ați apreciat eforturile și ne-ați acordat acest premiu.
Pe parcursul anului am făcut tot ce este posibil ca să fim activi și să avem mai multe succese, dar în primul rând să schimbăm viața locuitorilor comunei Jora de Mijloc spre bine. Pot să spun că nu doar eu am fost activă, dar și locuitorii comunei m-au susținut, m-au motivat și continuă să fie foarte activi”, a spus Marina Tauber.
Marina Tauber a primit tradiţionala statuetă în formă de tribună, confecţionată la comanda specială a portalului nostru; noua carte a lui Igor Volniţchi „Şoaptele Planetei M”; cărţile scriitorilor azeri: „Berbecul alb, berbecul negru” de Anar şi „Capul” de Elcin (puse la dispoziţie de Congresul Azerilor din RM), dar și cartea „Homo Aggressivus: De ce nu se opresc războaiele și violența” de Dorian Furtună.
De asemenea, de la partenerul nostru, a primit vinul „Granovia”. „Încă din timpurile romane, dar acum mai bine ca niciodată, Moldova produce vinurile excepționale, din cele mai bune soiuri locale de struguri și din varietățile franceze. Granovia Wines are ca obiectiv să aducă iubitorilor de vin de pe mapamond, vinurile Moldovei de clasă mondială”, menționează partenerul nostru.
Și de la partenerul „Mileştii Mici” – vinul „Codru”. „Produs prin cupajarea vinurilor Cabernet-Sauvignon -75% și Merlot -25%. Vinul posedă o culoare rubinie, cu nuanțe cărămizii. Gustul plin, catifelat și foarte bogat se combină cu gulașurile consistente, cu carne de căprioară și rulade coapte din carne și cașcaval. În doze mici, vinul se servește pentru stimularea circulației sangvine și pentru ridicarea tonusului”, menționează partenerul.
Cristina Parfeni















