[ X ]
Exclusiv16 Noiembrie 2018 07:00

Valeriu Pasat despre rolul ce ar putea reveni AŞM în procesul de reîntregire a ţării

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Valeriu Pasat, doctor în istorie, academician al Academiei de Științe din Moldova, a fost întrebat ce rol ar putea reveni AŞM în procesul de reîntregire a ţării. 

„AŞM poate şi trebuie să devină o platformă pentru discuţiile dintre cele două maluri. Reîntregirea ţării trebuie să se producă la toate nivelele, iar comunităţii ştiinţifice îi poate reveni postura de avangardă în acest sens. Politicienii pot ajunge la un moment dat la o decizie politică de reîntregire a ţării, dar aceasta nu va fi suficient – societatea pe toate dimensiunile ei trebuie să fie gata de acest proces. Trebuie să găsim toate tangenţele posibile în toate domeniile şi să acţionăm pentru a face paşi unul în întâmpinarea altuia”, a declarat el.

Valeriu Pasat s-a referit şi la faptul că „la facultatea de limbă moldovenească, cum i se spune în stânga Nistrului, stă un portret frumos, enorm, pictat pe tot peretele, a marelui Mihai Eminescu, însoţit de un citat din Luceafărul”, dar şi la faptul că la „aceeaşi facultate sunt portretele clasicilor noştri”. „Nu e aceasta o dovadă că avem aceleaşi valori, aceleaşi personalităţi de referinţă etc.? Şi aşa e într-o mulţime de alte domenii importante. Nu trebuie să căutăm doar tangenţe politice, ci şi în toate celelalte domenii”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...