[ X ]
Exclusiv12 Noiembrie 2018 06:00

Cum poate participa dreapta pro-europeană la alegerile parlamentare. Toate scenariile posibile! 

În cadrul unui clasament convenţional, TRIBUNA analizează toate scenariile posibile privind participarea dreptei pro-europene la alegerile parlamentare. 

Primul scenariu – bloc electoral comun al PAS şi PDA. „Este un scenariu cât se poate de real, mai ales dacă discuţiile celor două partide cu PLDM şi PL nu se vor solda cu nici un rezultat concret. Ambele formaţiuni au semnat deja un acord în acest sens şi se pare că acesta se implementează. Cel puţin, asta reiese din declaraţiile reprezentanţilor celor două partide”, notează sursa.

Al doilea scenariu – bloc electoral comun al PAS, PDA şi PLDM. „Şi acesta este un scenariu realist, care se poate implementa dacă eşuează discuţiile cu PL. PAS, PDA şi PLDM sunt parte a aceleaşi familii politice europene (PPE). În plus, ele au deja o experienţă de colaborare de minimum doi ani, care s-a dovedit a fi destul de benefică tuturor celor trei formaţiuni”, se spune în materialul citat.

Al treilea scenariu – bloc electoral comun al PAS, PDA, PLDM şi PL. „Posibilitatea acestui bloc depinde în special de faptul dacă cei din PAS şi PDA vor găsi limbă comună cu liberalii. Respectivul scenariu e posibil, însă probabilitatea lui e mai redusă decât în cazul primelor două”, mai notează sursa.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...