[ X ]
[ X ]
Important5 Noiembrie 2018 16:00

Liga Interesului Național – o nouă structură politică în RM!

Avocatul Ion Dron, ex-pretendent la alegerile prezidențiale, a expediat, la mijlocul lunii octombrie, liderilor partidelor PLDM, PL, PAS, Mișcarea Antimafie, PNL, Democrația Acasă, Partidul Verde Ecologist și Partidul Voința Poporului un apel de constituire a Ligii Interesului Național cu scopul de a crea un front comun la alegerile parlamentare și cele locale din 2019, scrie curentul.md.

După cum informează TRIBUNA, potrivit sursei citate, Ion Dron a comunicat că în urma apelului făcut au răspuns doar 2 partide: Partidul „Voința Poporului” și Partidul Societății Progresiste.

„În cadrul discuțiilor, fiecare din cei prezenți și-au expus opinia pe marginea acestei inițiative, concluzia fiind că numai două sau trei partide nu vor reuși să facă un front împotriva PDM și PSRM. În intenția de a reuși formarea unui front mai larg decât cel propus astăzi de 2 sau 3 partide din opoziție, a fost decis că fiecare dintre cei prezenți vor continua să poarte discuții cu liderii de partid care nu au răspuns la apel”, ne-a spus Ion Dron.

Ion Dron ne-a spus că chiar dacă se amână formarea Ligii Interesului Național, el personal este convins că până la urmă se va constitui.

„Într-un termen nu prea departe și poate cu alți oameni. În condițiile existente astăzi,altă cale nu există dacă se dorește cu adevărat preluarea puterii de către dreapta unionistă și proeuropeană. Repet, preluarea puterii. Dacă însă cineva își dorește numai locul în parlament, din ambiții personale, atunci se pare că merge și așa cum se vede astăzi pe flancul drept al politicii moldovenești”, ne-a spus Ion Dron.

Totodată, Ion Dron ne-a spus care ar fi motivele refuzării invitației de către liderii partidelor invitate.

„Bănuiesc că sunt trei motive: Unu – Lipsa suficientă de comunicare între liderii de partide și actorii cu intenții de participare în scrutinul electoral. Se pare că nu ne mai auzim în spațiul public. Fiecare actor politic își așteaptă rândul să vorbească fără să dea atenție și importanță celor ce vorbește cel de alături cu el. Liga Interesului Național nu presupune formarea de blocuri electorale sau liste comune cu lideri și capi de serie. Liga Interesului Național prezumă acțiuni ale opoziției de apărare comună, acțiuni comune pentru a pune în dificultate puterea de azi și acțiuni de ripostă comună în condițiile unui posibil dezmăț al guvernării împotriva candidaților opoziției fie în alegerile parlamentare fie în cele locale din anul viitor. Se pare însă că nu am fost destul de explicit. Dar pe de altă parte, nici nu am avut cui să mă explic în condițiile în care liderii partidelor în cauză nu au dat curs invitației noastre la discuții. Doi – Se pare că astăzi suma rivalităților politice existente între partidele proeuropene și unioniste este mai mare decât adversitatea fiecărui partid în parte față de actuala alianță de guvernare PDM+PSRM+PPEM. Lucru care convine de minune celor/celui pe care ei vor să-i dea jos. Al 3-a motiv,de ce nu s-a reușit sau de ce se amână în actuala conjunctură constituirea Ligii Interesului Național, îl voi face public dacă voi hotărî să merg de unul singur în alegerile parlamentare pe o circumscripției uninominală”, ne-a comunicat Ion Dron.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...