TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 noiembrie 2017.
Solicitarea PN
După interviul acordat de moldoveanul Vitalie Proca, implicat în tentativa de asasinat asupra bancherului rus Gherman Gorbunţov, Partidul Nostru (PN) a organizat o conferinţă de presă, cerând inclusiv închiderea dosarului penal pe numele liderului său, Renato Usatîi.
Document semnat de Chişinău şi Tiraspol
Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană de la Chișinău și Tiraspol, Gheorghe Bălan și Vitalii Ignatiev, au ajuns la un numitor comun și au semnat un document ce prevedea redeschiderea Podului Gura Bâcului – Bâcioc.
Sugestia liberalilor
În cadrul unui briefing, fracțiunea consilierilor municipali ai Partidului Liberal (PL) i-a sugerat primarului general interimar al capitalei, Nistor Grozavu, să verifice dacă are împuternicirea să semneze numirea a doi noi viceprimari.
Întrevederea lui Igor Dodon cu Ben Kelmanson
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ben Kelmanson, conducătorul misiunii Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova, care s-a aflat în vizită de lucru la Chișinău în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie, și cu Volodymyr Tulin, reprezentantul permanent al FMI în Moldova.
Şedinţă la Guvern
Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat ședința Comisiei pentru Situaţii Excepţionale. În cadrul acesteia au fost examinate aspecte privind alocarea mijloacelor financiare pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale și acţiunile care se impuneau pentru o bună pregătire pentru sezonul rece
Ambasadorii – la Guvern
Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, al Statelor Unite ale Americii și cel al Turciei, acreditați în Republica Moldova, au fost invitați la Guvern, pentru un schimb de opinii cu Premierul Pavel Filip.
Discuţia Premierului cu elevii
Premierul Pavel Filip a avut o întâlnire cu un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Colibași, raionul Cahul. Liceenii au venit la Guvern pentru a afla mai multe despre activitatea Executivului.
O nouă şedinţă de judecată în cazul lui Dorin Chirtoacă
A avut loc o noua şedinţă de judecată în cazul lui Dorin Chirtoacă, primar suspendat al municipiului Chişinău.
Sursa: Almanah politic – 2017







