[ X ]
Important2 Noiembrie 2018 16:00

Miza socialiştilor în suburbii

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și-a identificat candidatul pentru circumscripția electorală uninominală nr. 32 (suburbii), la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Este vorba despre actualul vicepreşedinte al fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chişinău, Svetlana Popa. În context, vă propunem mai multe detalii despre potențialul deputat.

Svetlana Popa s-a născut la data de 24 martie 1964. Și-a făcut studiile, în perioada 1981-1986, la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Matematică și Cibernetică, specialitatea „Matematician”. Ulterior, în perioada 2001-2003, a studiat la Academia de Administrare Publica din Moldova, specialitatea „Lucrător în administraţia publica” (Diplomă cu menţiune).

Experiența profesională și-a început-o în 1986-1994, activând în funcția de inginer, inginer coordonator, Sef al Grupului de programare la Institutul Unional de Stat de Proiectări din Chișinău. Ulterior,  în perioada 1994-1999, a fost șef grupa Evaluări Imobile la Centrul Tehnic International „CTI-Print” S.R.L, din 1999 până în 2001 a fost Șef al Secției de Evaluare și Expertiză a Bunurilor la Firma „OXEL-Imobil” SRL, din 2001 până în 2007 a fost vicedirector al Firmei „OXEL-Imobil” S.R.L, iar din 2007 până în 2018 –  Director al S.C. „LINIMOBIL GRUP” S.R.L.

Din 2015 este consilier municipal Chişinău, vicepreşedintele fracţiunii PSRM. Mai este de menționat că, în 2009-2010, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PCRM, iar din 2004 până în 2009 a fost consilier în Consiliul Municipal Chișinău.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Svetlana Popa a adunat venit, în 2017, din salariul de „Oxel-Imobil” S.R.L de 12 097 lei, plus indemnizație de la CMC – 79 832 lei.

Deține în proprietate șase terenuri agricole: două dobândite în 2001, cu suprafețe de 1,0137 ha și 0,5421 ha;  două – în 2014 – 0,1875 ha și 0,1875 ha; două în 2017 -0,5421 ha și 1,0139 ha.

Totodată, din 2002, deține în proprietate o casă de locuit, cu suprafața de 86,20 m.p.; din 2011 – un apartament cu suprafața de 120,10 m.p.; din 2014 – un garaj cu suprafața de 19,90 m.p.; din 2014 – o altă avere imobiliară, cu suprafața de 10,40 m.p. Are un automobil de model Toyota Prado din 2010, dobândit în același an.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...