În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Simion Grişciuc, liderul grupului parlamentar al popularilor europeni, a fost întrebat cum califică noua sesiune parlamentară, care acum e în plină desfăşurare.
„După cum şi era de aşteptat, e o sesiune destul de agitată. E şi de înţeles acest lucru: unii deputaţi şi unele fracţiuni îşi corelează agenda cu apropiatele alegeri parlamentare, alţii încearcă să reuşească să ducă la bun sfârşit proiectele demarate anterior, a treia categorie, fiind conştientă că aceasta e poate ultima lor sesiune parlamentară, depun eforturi pentru a reduce din „restanţe”. Toate acestea şi creează agitaţia la care m-am referit”, a declarat el.
Întrebat pe ce se concentrează în noua sesiune grupul parlamentar pe care-l conduce, Simion Grişciuc a răspuns: „Poate că aceasta sună patetic, dar noi într-adevăr punem în capul mesei interesele cetăţenilor, ale ţării. Vreau să vă amintesc că grupul nostru parlamentar face parte din majoritatea parlamentară, care oferă sprijin politic Guvernului. De aceea, toate procesele importante ce se implementează şi care ţintesc un nou nivel de viaţă al cetăţenilor RM nu ne sunt „străine” – din contra, ne implicăm plenar şi încercăm să contribuim la reuşita intenţiilor la care m-am referit”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Cristina Pendea







