Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și-a identificat candidatul pentru circumscripția electorală uninominală nr. 22 (Ialoveni) la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Este vorba despre Lidia Onu. În context, vă propunem mai multe detalii despre potențialul deputat.
După cum informează TRIBUNA, Lidia Onu s-a născut la data de 13 august 1967. Și-a făcut studiile, în perioada 1983-1986, la Tehnicumul Industrial Economic, contabil audit. Ulterior, din 1986 până în 1991 – la ASEM, facultatea de economie, iar din 2007 până în 2013 – la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele RM, masterat.
În perioada 1989-2000, a activat în calitate de contabil superior ASECOOP Cinișeuți, din 2001 până în 2007 – ca profesor și Director adjunct la gimnaziul Gordinești (matematică, fizică, informatică).
De menționat că, din 2007 până în 2011 a fost vicepreședinte al raionului pe probleme sociale. Ulterior, din 2011 până în 2014 – manager la compania de asigurări Donarris Group. Lidia Onu este consilier în cadrul Primăriei orașului Rezina.
Din 2012 până în 2015 a fost președinte al Organizației Teritoriale de partid Rezina, iar din 2015 – președinte al Organizației Teritoriale de partid Ialoveni.
Potrivit declarației de avere și interese personale, în 2017, a avut venit din mai multe surse și anume: salariu PSRM – 26 972,61 lei, Primăria Rezina – 5 mii lei, Consiliul raional Rezina – 4200 lei, dar și salariu de la Consiliul Electoral nr. 1. Chișinău – 762 lei. Plus a vândut un bun mobil sau imobil cu 34 101 lei.
Deține în proprietate o casă de locuit, dobândită în 2017, cu suprafața de 109,7 m.p., dar și un automobile Daewoo din 2000, dobândit în 2012.
Cunoaște limba de stat, rusa și spaniola.
Andriana Cheptine







