[ X ]
[ X ]
Breaking news2 Octombrie 2018 10:15

CC s-a expus în privința sesizării depuse de grupul de inițiativă privind anularea votului mixt 

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a pronunțat, astăzi, hotărârea privind sesizarea nr.41b/2018 privind interpretarea unor articole din Constituția Republicii Moldova (referendumul legislativ inițiat de cetățeni), ce a fost depusă de grupul de inițiativă privind anularea votului mixt, prin intermediul unui grup de deputați liberal-democrați.

După cum comunică TRIBUNA, Curtea a hotărât:

1. Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să inițieze desfășurarea referendumului în condițiile legii.

2. Până la reglementarea procedurii de inițiere a referendumului, competența de a verifica validitatea formală și materială a textelor supuse referendumului, precum și de a oficializa rezultatele referendumului îi aparține Parlamentului.

3. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

Amintim că, potrivit sesizării depuse, libera-democrații Tudor Deliu, Vadim Pistrinciuc și Iurie Țap au cerut Curții să se expună:

„dacă cetățenii au dreptul de a iniția referendumuri republicane legislative (în speță – 200 mii de cetățeni cu drept de vot):

dacă lipsa prevederilor legal-procedurale în materia referendară poate servi drept temei pentru autoritățile statului de a respinge/refuza inițiativa de inițiere a referendumului republican de către cetățeni?

în condițiile în care potrivit Legii Supreme voința poporului constituie baza puterii de stat, iar Curtea Constituțională are rolul de a veghea la respectarea procedurilor, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea inițiativei referendare și de a confirma rezultatele referendumului republican, este necesar ca Înalta Curte de Jurisdicție Constituțională să se pronunțe, la etapa inițierii, asupra inițiativelor referendumurilor republicane legislative?”.

Precizăm că, sesizarea la CC a fost depusă, în aprilie curent, după ce în luna martie, Comisia Electorală Centrală a respins repetat înregistrarea grupului de inițiativă care dorea să organizeze un referendum împotriva votului mixt.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...